Teatrul vine la tine acasă în decembrie prin intermediul tehnologiei VR360! Post producția piesei de teatru „Zbor deasupra unui cuib de cuci” se apropie de final!
Primul proiect VR360 pe care echipa Teatrului „Andrei Mureșanu” și partenerii săi – Augmented Space Agency, Loop Virtual Reality Solutions și Popas Production – îl propun publicului se apropie de finalizare. Astfel, spectatorii vor putea urmări „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în regia lui Eugen Gyemant, adaptat la tehnologia VR360, direct din siguranța propriului cămin.
Teatrul VR 360 presupune vizionarea unui spectacol de teatru cu ajutorul unei căști VR, prin intermediul căreia spectatorul este transpus în inima poveștii. În acest fel, el are prilejul de a privi jocul actoricesc din prisma unui personaj, sau chiar din perspectiva unui alt actor, ceea ce îl poate face să simtă și să se bucure de experiență la o intensitate maximă.
Distribuția spectacolului „Zbor deasupra unui cuib de cuci” rămâne neschimbată, fiind compusă din artiștii Sebastian Marina, Alexandrina Ioana Costea, Daniel Rizea, Costi Apostol, Liviu Popa, Marius Popa, Anca Pitaru, Veres-Nagy Attila, Ștefan Forir, Sergiu Aliuș, Fatma Mohamed, Claudia Ardelean, Alexandru Hristachi și András Zoltáni.
Pentru toți, experiența adaptării spectacolului la VR360 este pe cât de nouă, pe atât de incitantă și de interesantă, așa cum reiese și din cuvintele cu care ei înșiși descriu experiența pe care o trăiesc lucrând în cadrul acestui proiect.
„Am conștientizat și m-am bucurat că singurul spectator e, de fapt, un personaj ca noi ceilalți, că trăiește din interior întreaga poveste împreună cu noi”, mărturisește Fatma Mohamed, una dintre actrițele din distribuție, vorbind despre magia acestei experiențe inedite.
„Această mostră de nou mi-a adus un alt soi de bucurie și conține recunoștința mea față de echipă. În speranța că va fi un liant, nu un substitut, vă doresc o experiență plăcută!”, spune Liviu Popa.
„De la scepticism, la bucurie și mulțumire, via muncă, oboseală și distracție; totul cu o super echipă! Rezultatul e pe viață și în amintire, și pe film” dezvăluie și Ioana Costea.
Spectatorii interesați să experimenteze această nouă variantă de teatru trebuie să știe că spectacolul este segmentat în episoade și va putea fi redat pe orice headset VR (conectat la internet și cu web browser VR) prin accesarea platformei www.teatruvr.ro și achitarea taxei aferente vizionării acesteia.
În acest scop, Teatrul „Andrei Mureșanu” va pune în vânzare și un pachet complet, care va conține următoarele:
1 cască VR E-boda – care intră în posesia celui ce achiziționează pachetul și poate fi utilizată și pentru alte tipuri de experiențe VR;
codul promoțional – pentru vizionarea spectacolului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”
1 ghid complet de utilizare – cu indicații tehnice și recomandări privind modul în care poți trăi experiența în VR la intensitate maximă.
Parteneri strategici: Synology
Parteneri media: IQ Ads, Life.HotNews